Conform calendarului licitației pentru studiul de fezabilitate al drumului rapid Craiova-Lugoj, realizarea acestuia ar fi trebuit să înceapă în 2022.
Cu toate acestea, în proiectul de buget pentru anul 2022 nu a fost prevăzut niciun leu pentru realizarea studiului de fezabilitate, semn că realizarea acestui drum nu este luată în calcul de actuala coaliție de guvernare PSD-PNL-UDMR.
Fostul ministru al transporturilor din partea USR, Cătălin Drulă, a făcut eforturi pentru a da drumul licitației pentru drumul rapid Craiova-Lugoj. Aceasta a fost lansată pe 1 iunie 2021, iar până la termenul limită de 6 septembrie au fost depuse 5 oferte.
Termenul pentru selectarea unui câștigător a fost inițial setat pe 29.11.2021, dar acesta a fost amânat pentru 29.12.2021. Având în vedere faptul că banii nu au fost prevăzuți în buget, realizarea studiului de fezabilitate este incertă.
Prin sintagma „drum rapid” se referă la faptul că drumul poate avea pe anumite porțiuni profil de autostradă, iar pe altele profil de drum expres. Cel mai probabil, între Craiova si Herculane, și între Caransebeș și Lugoj va avea profil de autostradă, în timp ce pe porțiunea grea dintre Herculane și Caransebeș acesta va avea profil de drum expres.
Diferența dintre autostradă și drum expres este lățimea drumului, 26 m pentru autostradă și 22 m pentru dru expres.